Ai nevoie de ajutor? Contactează-ne: +40736270998
DVR Pharm Blog

SLĂBIT? AI GRIJĂ DE MICROBIOTA INTESTINALĂ!

Vrei soluția miraculoasă care te ajută să mănânci mult și să slăbești? Ei bine, nu despre aceasta e vorba! Dar vei afla cum poți să dai jos kilograme fără să suferi prea mult de foame. Și mai important: vei găsi soluții despre cum să-ți însănătoșești corpul și să-l faci să arate bine. Totul pornind de la cele câteva mii de miliarde de microorganisme, numite microfloră sau microbiotă, din corpul tău.

Foamea vine din creier. Dar și din intestin.

Slăbitul e simplu doar pe hârtie: mănânci mai puțin decât consumi. În realitate, bazându-ne doar pe voință, lupta e inegală. Pentru că avem un „coechipier” invizibil și extrem de influent: microbiota intestinală. Unele specii (precum Akkermansia muciniphila) ajută la controlul poftelor, altele le intensifică! Iar cercetările recente arată că, în cazul persoanelor cu tendințe spre mâncat compulsiv, se regăsesc aceleași tipare dezechilibrate de bacterii intestinale. Așadar, intestinele vorbesc cu creierul și decid, în mare parte, cât de tare îți dorești pizza sau ciocolată la miezul nopții.

Dulciurile sunt „slăbiciuni”, dar și biochimie intestinală

Microbiomul nostru poate „programa” creierul să ceară dulce. Anumite bacterii se înmulțesc când consumăm zahăr și… cer mai mult. Este ca și cum ai avea niște colocatari care-ți scriu bilețele pe frigider. În plus, flora intestinală influențează producția de serotonină, dopamină și GABA – neurotransmițători care reglează dispoziția și apetitul. Cu alte cuvinte, o floră echilibrată nu doar că reduce balonarea sau inflamația (a se citi: celulita), dar calmează și anxietatea care te face să ataci napolitanele.

Cum slăbești mai ușor dacă ai grijă de bacteriile din microbiom

De exemplu, Akkermansia muciniphila este o bacterie benefică ce lipsește frecvent la persoanele obeze. Ea s-a dovedit eficientă în reducerea rezistenței la insulină și a inflamației, chiar dacă nu toți slăbesc vizibil după suplimentare. Alte vedete ale slăbitului sunt Christensenella minuta și Dysosmobacter welbionis, ce stimulează arderea grăsimii și reduc inflamația. Iar Hafnia alvei 4597 pare să acționeze direct asupra centrului foamei, stimulând o proteină care imită hormonul sațietății, reducând pofta de mâncare. Așadar, poate n-ai nevoie doar de voință. Poate ai nevoie și de câteva bacterii bune de partea ta.

Unele specii de bacterii, precum Akkermansia muciniphila, ajută la controlul poftei de mâncare
Unele specii de bacterii, precum Akkermansia muciniphila, ajută la controlul poftei de mâncare

Oțetul de mere și struguri

Pare un leac băbesc ingestia de oțet natural pentru slăbit: 1-2 lingurițe într-un pahar de apă, înainte de micul dejun. Și, totuși, cercetări de ultimă oră au arătat că nivelurile markerilor inflamatori au scăzut semnificativ. Adică a scăzut și predispoziția spre obezitate și celulită. Mai mult, pe termen lung oțetul de mere sau struguri modifică în bine microbiota, promovând dezvoltarea în colon a Akkermansia – una din bacteriile ce lipsește frecvent la persoanele obeze. Și, în plus, reduce numărul de bacterii bacterii din genul FirmicutesLachnospiraceae_NK4A136 și Oscillibacter, unele asociate cu inflamația și obezitatea. Riscul este lezarea pereților gastrici. De aceea combinarea consumului de oțet cu administrarea de Konjak Extract, cu efecte gastroprotective, este extrem de benefică.

Rădăcina de Konjak – “remodelează” microbiomul

Konjak nu e un nume de tărie sau super-erou, ci e o plantă asiatică bogată în glucomanan, o fibră solubilă cu… super-puteri în slăbit. În stomac, se umflă ca un burete, dă senzația de sațietate și, bonus, îți reglează tranzitul. Dar povestea nu se oprește aici. Studiile arată că rădăcina din Konjak scade grăsimile din sânge și blochează absorbția lipidelor în intestin. Cum? Prin creșterea vâscozității și remodelarea microbiomului. 

Cel mai important: KONJAK EXTRACT, standardizat în glucomanan, încurajează dezvoltarea bacteriilor bune (RoseburiaLachnospiraceae), și combate și „scandalagii metabolici”, precum Bacteroides fragilis. În plus, întărește bariera intestinală și crește producția de acizi grași cu lanț scurt, importanți pentru sănătatea emoțională și metabolică. Într-un studiu clinic, 5 săptămâni de suplimentare cu KONJAK EXTRACT au redus semnificativ indicele de masă corporală, grăsimea corporală și markerii ficatului gras. Poate nu e magic, dar e foarte aproape dacă vrei să slăbești. Iar în formula DVR SILUETĂ găsește extractul de konjak alături de câteva detoxifiante și blockere de apetit. Cura cu DVR SILUETĂ e un tovarăș de drum lung și de încredere în drumul spre greutatea dorită. 

Konjak - ajutor în slăbit și în reglarea microbiomului
Konjak – ajutor în slăbit și în reglarea microbiomului

MYCOBIOM MODULATOR

Când vine vorba de slăbit inteligent cu ajutorul microbiomului, ciupercile medicinale sunt calea cea mai scurtă. MYCOBIOM MODULATOR este un supliment de ultimă generație, sub formă de capsule, care conține cinci specii de ciuperci cu efecte sinergice. Între vedete este Tremella vulgaris, cunoscută ca „Ciuperca zăpezii”. Aceasta ajută la reglarea microbiomului și repară bariera intestinală – un filtru biologic ce selectează bacteriile bune, favorabile pierderii în greutate. Formula include și Reishi, un extract standardizat cu efect antiinflamator, dar și Lion’s Mane / Coama leului (Hericium erinaceus). Aceasta din urmă reduce stresul și susține controlul emoțiilor, diminuând pofta de mâncare emoțională.

MYCOBIOM MODULATOR reface și echilibrul florei intestinale afectate de antibiotice, corticoizi și chemoterapice. Ciupercile medicinale bogate în polizaharide prebiotice și beta-glucani sprijină dezvoltarea bacteriilor benefice. Astfel, ele reglează microbiota și pofta de mâncare, ajutând la prevenirea îngrășării în timpul sau după administrarea acestor medicamente. Așa că persoanele care s-au îngrășat după administrarea repetată de antibiotice, de medicamente contra alergiilor sau tumorilor au un prieten de nădejde în MYCOBIOM MODULATOR.

Formula Mycobiom Modulator, cu 5 ciuperci medicinale, reglează microbiota și pofta de mâncare
Formula Mycobiom Modulator, cu 5 ciuperci medicinale, reglează microbiota și ajută la reducerea poftei de mâncare

CONCLUZIE

Așadar, dacă n-ai reușit să slăbești doar cu voință de fier și salate triste, e momentul să îmblânzești armata invizibilă din colon. Bacteriile prietenoase îți repară bariera intestinală, îți conving creierul că e sătul și celulita să bată în retragere. 2 lingurițe de oțet de mere, consumate dimineața, pun microbiota la treabă, dar au nevoie de KONJAK EXTRACT. Acesta îți umple stomacul și cheamă prietenii microbiologici. Și este un partener de slăbit mult mai puternic în DVR SILUETĂ.

Neapărat adaugă și câteva „ciuperci deștepte” din MYCOBIOM MODULATOR și ai echipa perfectă. Nu e magie, dar e biologie inteligentă și, în plus, nu te ceartă că ai mai „gustat” ceva după cină. Cu alte cuvinte, ai grijă de bacteriile tale… și ele vor avea grijă de tine (și de talie).

Chanda W, Jiang H, Liu SJ. The Ambiguous Correlation of Blautia with Obesity: A Systematic Review. https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC11433710/

Beneficial effect of vinegar consumption associated with regulating gut microbiome and metabolome. https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC10792460/

Konjac Glucomannan and Its Degradation Products Inhibit Intestinal Lipid Absorption by Regulating Gut Microbiota and the Production of Short-Chain Fatty Acids. https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/39743788/

Effects of Konjaku Flour on the Gut Microbiota of Obese Patients. https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC8921482/

Alăturați-vă discuției

Coș de cumpărături 0